Prima inițiativă legislativă vine din parlament, potrivit acesteia fiecare mare supermarket ar urma să fie deschis între orele 08.00 și 22.00 de luni până vineri, cu program redus între 08.00 și 14.00 în zilele de sâmbătă și să fie închise complet în zilele de duminică. Printre « argumente » se face trimitere la o regulă care e deja valabilă prin unele țări europene (Franța, Elveția, Olanda). Un alt aspect ar fi acela al mutării supermarketurilor la o distanță minimă de cinci kilometri în afara orașelor, fără a spune însă de unde măsoară această distanță și cum.
Din start, o asemenea măsură nu mai are cum să fie aplicată. Pentru că edilii României din ultimii 30 de ani, au acceptat cu mare ușurință sau chiar au aplaudat apariția de supermarket-uri în mijlocul orașelor. Dacă în alte țări, locul acestor supermagazine a fost de la început mutat la periferie, noi ne-am trezit cu ele peste tot în mijlocul cartierelor, deseori printre blocuri. Și nu doar câte unul ci toată competiția, dacă s-a putut, s-au ocupat și locatii de la parterul blocurilor, s-au reinventat francize dedicate cartierelor mici, să nu rămână nici un colț liber de vadul comercial. Inițiatorii năstrușnicei legi nu vorbesc acum de realitatea unui urbanism făcut praf și pulbere. Și nici nu aduc aminte de fostele magazine mici de cartier, care au dispărut odată cu invadarea orașelor cu supermarketuri, pentru că nu au făcut față competiției. Realitatea e că piața de consum, din orașe și nu numai, s-a mutat radical dintr-un profil clasic al magazinelor cu antreprenori locali spre ceea ce înseamnă acum retail (adica marii revânzători, retelele de supermarketuri). Despre preferințele consumatorilor, care își rezervă week-end-ul pentru shopping, nici nu mai aduc aminte. Pe scurt, ideea în sine chiar dacă are ceva argumente, nu prea a nimerit secolul potrivit și nici țara în care să fie aplicabilă.
O alta idee vehiculată recent vine de la ministrul Ministrul Agriculturii Florin Barbu. Ministrul afirmă că, din punctul său de vedere, ar scoate marca proprie definitiv din comerț. Tot el observă că produsele de marcă proprie sunt adesea cele mai ieftine dintr-un supermarket. Declarațiile sale vin după ce ZF a realizat un studiu care a arătat faptul că prețurile mărcilor private au crescut cu 24,4%.
Cred cumva că domnul ministru cunoaște ceva realități din piața de retail, nu știu însă cât de bine înțelege ce înseamnă economia de piață și mecanismele acesteia. Ca și precedenții inițiatori de legi legate de programul supermarketurilor, domnul ministru constată niște evoluții din zona mișcărilor de la rafturile magazinelor, determinate de branduri și puterea acestora. Brand propriu sau mărci private? Depinde de perspectiva cui vorbim. Pentru că jucătorii principali pe acest subiect sunt producătorii și rețelele de supermarketuri. Producători care cu puțin timp în urmă au ieșit în stradă să denunțe politici guvernamentale care le creează probleme de funcționare a afacerilor lor, în fapt ajung și ei la subiectul central al prețurilor.
Ministrul zice de fapt, că nu îi convine ca supermarketurile să își facă politici comerciale centrate în jurul brandurilor lor proprii. Subiectul care are rădăcini în contracte de tip private label, însoțește însă dintotdeauna relații comerciale încheiate între producători și firmele specializate în distribuție și comercializare. E drept că din negocierile producătorilor cu lanțurile de supermarketuri, nu se văd și aspectele pozitive ci doar ecoul unor dificultăți ale producătorilor care reclamă că nu pot să își introducă profitabil mărfurile în supermarketuri. Găsim la rafturi produse care nu sunt de producție românească, ceea ce alimentează și o sensibilitate autohtonă față de dorința de a cumpăra produse românești.
Pot fi însă interzise politicile comerciale aferente brandurilor supermarketurilor? Evident nu, soluții de ocolit ideile guvernamentale există întotdeauna. E ușor ca marile rețele să “creeze” structuri asociative de producători, structuri care să preia ele proprietatea intelectuală asupra brandurilor. Prin urmare ideea ministrului nu e fezabilă.
Cauza evoluției comerciale rapide a brandurilor private care aparțin lanțurilor de supermarketuri, vine din performanța unor strategii corespunzătoare de branding și politici de marketing. Din păcate, prea mulți producători români nu reușesc să înțeleagă cât de importante sunt brandingul și mecanismele de marketing pentru soliditatea businessului lor, nu reușesc să aibă o privire de ansamblu asupra procesului de sales până la consumatorul final. Și sunt de fapt nepricepuți în a-și consolida și promova brandurile proprii. De aici o evoluție slabă a brandurilor producătorilor români raportat la cele care sunt înregistrate sub marca unor supermarketuri.
Ce e drept, este că fără rețelele intrate în comerțul românesc, mulți producători nu ar fi crescut atât de repede în volume de vânzări și nu ar fi fost securizate vitezele de rulaj ale mărfurilor și încasările. Așa că au preferat să livreze marfurile preponderent nu sub brandurile proprii, ci sub denumirile mărcilor private ale partenerilor lor.
Tot drept e că ministrul a simțit că a apărut un dezechilibru de forțe periculos, vizibil deja in evoluțiile rapid pozitive ale cifrelor vânzărilor mărcilor private ale supermarketurilor. Numai că nu a înțeles fenomenul. S-a oprit la a vedea superficial efectele, în locul unei priviri de ansamblu a unor evoluții economice specifice resorturilor clasice ale economiei de piață.
Așa că, ministrul vine cu o a treia idee și susține că dorește un mecanism pentru lanțul alimentar pentru „a stabiliza toate prețurile din România”, precum și continuarea plafonării adaosului comercial la cele 14 alimente de bază pentru care se aplică măsura în prezent.
Aș întreba doar dacă ați fost mulțumiți de plafonarea unor prețuri la produse de bază? Comercianții au găsit imediat soluții de echilibrare a situației lor, mărind alte prețuri la alte produse, unde plafonarea nu e posibilă. Rezultat final zero. Perturbările induse de asemenea măsuri guvernamentale proaste, nu rezolvă absolut nimic, dimpotrivă.
Ce nu pricep cam prea mulți demnitari ai statului român este că într-o economie de piață, încercarea de a controla prețurile nu va avea succes niciodată.
