ad-test-0
ad-test-2

Proiectele fantastice ale lui Elon Musk, cel care face imposibilul posibil

Ca CEO al SpaceX și Tesla, fondator The Boring Company și cofondator al OpenAI, Elon Musk pare să fie omniprezent, având una dintre cele mai fantastice, ciudate și libere minți pe care a întâlnit-o umanitatea.

Timp de aproape 20 de ani, Musk a făcut un obicei din a face predicții extraordinare și a duce la bun sfârșit misiuni tehnologice grandioase, reușing să facă imposibilul nu doar posibil, ci și profitabil. Fiecare dintre companiile Elon Musk are același scop: să schimbe lumea.

Născut în 1971 În Africa de Sud, pasionat de computere, Elon Musk a creat chiar înainte să împlinească 12 ani un joc video numit Blastar, pe care l-a vândut pentru 500 de dolari. După liceu, și-a început studiile universitare în Canada, de unde s-a transferat la Universitatea din Pennsylvania. Cu două diplome în economie şi fizică, Musk a fost admis la Stanford, în California, pentru un doctorat în fizică.

La 23 de ani, Musk a renunţat la doctoratul de la Stanford pentru a-şi lansa prima companie, Zip2 Corporation, un ghid online al oraşelor pentru versiunile de pe internet ale New York Times şi Chicago Tribune. 5 ani mai târziu, Compaq Computer Corporation a preluat Zip2 pen-tru 307 milioane de dolari.

A urmat PayPal, o companie care le permitea oamenilor să facă plățile pe internet sau pe email, care a venit o dată cu achiziția companiei Confinity, care tocmai lansase acest serviciu. Pay Pal a revoluționat comerțul online, și a fost cumpărat în 2002 de eBay, pentru 1.5 miliarde de dolari.

TESLA MOTORS

În 2003, după vânzarea PayPal, Musk a investit 30 de milioane de dolari într-o nouă companie – Tesla Motors (2003), cu scopul de a construi mașini electrice la prețuri accesibile. Elon Musk a finanțat compania cu 7,5 milioane $ din banii proprii și a supervizat îndeaproape procesul de producție al acesteia.

În 2008, Tesla Motors a lansat prima sa mașină complet electrică, Roadster. În testele companiei, a atins 394 km într-o singură încărcare, un lucru fără precedent pentru o mașină electrică. Teste suplimentare au arătat că performanța sa a fost comparabilă cu cea a mai multor mașini sportive pe benzină: Roadster-ul putea accelera de la 96 kilometri pe oră în mai puțin de 4 secunde și putea atinge o viteză maximă de 200 km pe oră. Motorul electric al vehiculului a fost alimentat de celulele Li-ion - adesea folosite în bateriile pentru laptop – ceea ce îl face reîncărcabil folosind o priză electrică standard.

"Având în vedere că Tesla nu a obținut niciodată un profit anual de când am existat, este evident că nu profitul ne motivează", a transmis Musk angajaților săi. De fapt, Tesla chiar a pierdut aproape 2 miliarde de dolari în 2017, 675 milioane în 2016 și 889 milioane în 2015.

"Ceea ce ne motivează este misiunea noastră de a accelera tranziția mondială către o energie sustenabilă și curată, dar nu vom reuși decât dacă vom demonstra, în cele din urmă, că putem fi profitabili într-un mod sustenabil. Aceasta este o critică validă și corectă pentru istoria Tesla până în prezent", a recunoscut el.

SPACEX

Fără niciun fel de pregătire în inginerie aerospațială, Musk a reușit să își creeze și să își conducă cu succes echipa de la SpaceX, ducând compania la același nivel cu NASA. Cu SpaceX, Musk a realizat misiuni pe care nicio altă companie aerospațială nu a reușit să le îndeplinească, într-un timp record.

SpaceX a fost prima companie din lume care a reuşit să dezvolte o rachetă capabilă de reutilizare, reducând costurile unei călătorii în spaţiu la o treime din valoarea obişnuită. În 2018, Falcon Heavy, cea mai puternică rachetă din lume, a fost lansată cu succes de către SpaceX pentru prima cursă comercială.

La trei minute de la lansare, două dintre propulsoarele rachetei s-au separat de corpul principal şi au aterizat sincronizat la Centrul spaţial Cape Canaveral din Florida. Propulsorul din mijloc al rachetei a dus încărcătura în spaţiu şi s-a întors, zece minute mai târziu, plasându-se pe o platformă a companiei SpaceX aflată la circa 645 de kilometri în largul coastelor Floridei.

Space X a devenit contractor al guvernului american și zboară frecvent spre Stația Spațială Internațională pentru a duce provizii și alimente.

SOLAR CITY

În august 2016, Elon Musk a încheiat un acord de 2,6 miliarde de dolari, prin care a solidificat colaborarea dintre mașinile sale electrice și companiile de energie solară.
Mai târziu, acesta a achiziționat un startup numit SolarCity, care plănuiește înlocuirea acoperișurilor tradiționale cu unele bazate pe celule fotovoltaice. Acestea ar urma să fie comercializate la un preț extrem de atractiv, incomparabil cu cel al tehnologiilor alternative deja prezente pe piață. Aceeași tehnologie va fi folosită și pentru mașinile Tesla.

Cu atâtea proiecte fantastice pe mână, nu e de mirare că Elon Musk este adesea numit „adevăratul Iron Man”, fiind chiar o sursă de inspirație pentru personajul Tony Stark, celebrul personaj Marvel. Atunci când nu e prea ocupat să schimbe lumea prin misiuni inimaginabile, Elon Musk își surprinde fanii cu apariții în filmele și serialele sale preferate.
Unul dintre ele e chiar The Big Bang Theory, unul dintre cele mai apreciate seriale TV, unde s-a jucat chiar pe el însuși.

About Author

ad-test-3