ad-test-0
ad-test-2

O criză globală ignorată de angajatori. 82% dintre angajați sunt în pericol de epuizare profesională în acest an

În birourile din întreaga lume, o epidemie tăcută și adesea ignorată lovește în forță: epuizarea profesională, așa numitul burn out. Potrivit raportului Tendințelor Globale de Talente din 2024, publicat de Mercer, aproximativ 82% dintre angajați se află în pericol de a ajunge, până la sfârșitul acestui an, la un punct de epuizare. Cu toate acestea, alarmant este faptul că doar jumătate dintre angajatori își proiectează locurile de muncă având în vedere bunăstarea angajaților.

Deși conștientizarea asupra problemelor legate de epuizare profesională a crescut în ultimii ani, cu numeroase campanii axate pe sănătatea mentală și bunăstarea angajaților, pare că mulți angajatori nu reușesc să transforme aceste concepte în practică. Mai mult decât atât, potrivit sondajului, mai puțin de o treime dintre angajatori cred că lipsa investiției în reducerea epuizării angajaților îi va expune la riscuri semnificative în acest an.
Principalii factori care contribuie la epuizarea profesională sunt variate. Conform raportului pentru 2024 publicat de Mercer, o firmă americană de consultanță în resurse umane, fondată în 1945 și cu birouri în 43 de țări și operațiuni în 130 de țări, aproximativ 43% din angajați au menționat dificultățile financiare ca factor contribuitor, în timp ce 40% au menționat oboseala, iar 37% au spus că se confruntă cu o sarcină de lucru excesivă. Este evident că ritmul de muncă actual și presiunile financiare sunt două componente esențiale care alimentează această criză globală. Kate Bravery, Knowledge Insights Global Leader pentru Mercer, avertizează că această tendință este îngrijorătoare, cu o mențiune specială pentru Statele Unite, unde se pare că situația este cu atât mai alarmantă. "Ceea ce facem astăzi nu are un impact semnificativ asupra sănătății fizice sau mentale. Și acest lucru este cu adevărat îngrijorător, Ne îndreptăm în direcția greșită, în special în SUA unde toată lumea s-a concentrat pe sănătatea mentală și fizică și pe bunăstare. A fost un focus pe asta, dar cred că rezultatele spun că nu ne mișcăm în direcția dorită." a declarat Bravery. Cu toate acestea, există o discrepanță clară între cunoașterea efectelor dăunătoare ale epuizării profesionale și acțiunile întreprinse de angajatori pentru a contracara această problemă. Subliniind această dilemă, mai puțin de jumătate dintre angajatori își construiesc mediile de lucru având în vedere bunăstarea angajaților, mai arată raportul.

Sursa foto Shutterstock

About Author

ad-test-3