ad-test-0
ad-test-2

Tendințele E-Commerce în 2024. Strategii pentru comercianții online

2024 aduce noi provocări și oportunități semnificative pentru e-Commerce-ul local. Comercianții care adoptă tehnologii avansate și se adaptează la preferințele consumatorilor vor profita la maximum de această creștere exponențială, asigurându-și un loc de frunte într-o piață din ce în ce mai competitivă și dinamică. Cu un avans de 16% pe an, piața locală de e-Commerce poate deveni a doua în CEE.

PayU GPO România, liderul pieței locale de plăți online, estimează că valoarea pieței de e-Commerce (produse și servicii comandate online) se va situa în jurul a 11,5 miliarde de euro în 2024. Creșterea estimată pentru 2024 atât din calculele proprii, cât și din datele raportate de McKinsey și Statista, se situează la ~16% față de anul recent încheiat, cu un avans de aproximativ 30% pe segmentul de servicii.

“Prognoza de creștere pentru 2024 poate fi susținută de comercianți prin optimizarea unor aspecte precum oferirea unei experiențe omnichannel prin aplicațiile mobile proprii, dar și prin integrarea unor tehnologii precum RPA și AI atât pentru a asigura o experiență personalizată consumatorilor, cât și pentru a lua decizii bune și rapide de business. Mai mult, aceste soluții îi vor ajuta să atingă eficiența operațională, adică procese scalabile cu soluții automate încorporate pentru livrare rapidă, asistență pentru clienți etc.”, consideră Elena Gheorghe, Country Manager PayU GPO România.

Potrivit previziunilor PayU, în 2024 procesul de plată va reprezenta, în continuare, unul din pilonii importanți în ceea ce privește creșterea veniturilor pentru comercianții din online. Deși plata cu cardul – și în special plățile cu cardul salvat (Google Pay, Apple Pay și alte portofele digitale) – își vor menține creșterea constantă de 15%-20%, anul acesta vom asista cu siguranță la folosirea în e-Commerce a opțiunilor de plată Account-to-Account, cum sunt Open Banking sau Instant Payments. Totodată, opțiunile de plată în rate, de tipul BNPL și Slice, vor avea un grad de penetrare din ce în ce mai mare în mediul online datorită conceptului de rate online, direct pe cardul de debit, cu reținerea ulterioară a ratelor, deoarece sunt percepute de consumatori ca fiind simple și facile atât ca metode de plată, cât și ca gestionare a resurselor financiare.

“Le recomandăm comercianților să aibă un proces de check-out cât mai simplu, termeni și condiții cât mai clare privind livrarea, returul, rambursarea și metodele de plată listate pe prima pagină. Evident, ar trebui să ofere metode de plată care să-i ajute la creșterea ratei de conversie, precum plata cu cardul salvat în prealabil și plata în rate, deoarece aceasta din urmă poate genera venituri cu până la 30% mai mari și are o valoare medie de 3 ori mai mare decât plata realizată integral”, a subliniat Country Managerul PayU GPO România.

About Author

ad-test-3