Diferenta intre diferitele atribute de identificare si marcă
O denumire poate fi numele comercial al societatii, marcă de produs sau numele de domeniu al unei societati. Daca pe o cladire apare un panou cu numele „ROMEXPO” acest lucru poate insemna doua lucruri – ca acolo sunt birourile societatii ROMEXPO SA sau ca se face o reclama la serviciile oferite de Romexpo. Importanta provine din faptul ca cele doua atribute – numele comercial si marcă sunt protejate de legi diferite iar titularul are drepturi si obligatii diferite.
Exista opinia ca inregistrand obiectul de activitate si numele comercial la registrul comertului, acest nume va fi protejat automat si ca marcă. Este o perceptie gresita, des intalnita, din pacate!
Numele comercial este numele intreg al societatii si este cel cu care aceasta se identifica – o societate neputand avea decat un nume comercial, in timp ce marcă este semnul menit sa distinga produsul/serviciul fabricat/prestat de catre societate de altele similare.
O societate poate avea mai multe marci diferite sau poate utiliza o anumita marcă pentru a-si identifica toate produsele, o anumita gama de produse sau un tip de produs realizat de catre aceasta.
O companie se poate identifica prin mai multe nume:
1. Numele comercial (firma) este denumirea sub care o intreprindere este cunoscuta si isi desfasoara activitatea. Exemplu: SC COCA COLA HBC ROMANIA SRL (societatea care imbuteliaza si vinde Coca Cola in Romania), SC EMMA PAT SRL (societatea care vinde produsele Kenvelo), etc
Acest nume este unic pentru intreaga intreprindere, constituind un bun incorporal si totodata, un element important al fondului de comert. Firma se compune dintr-o denumire proprie, pentru a o deosebi de firma altor societati, alaturi de o mentiune referitoare la forma juridica a societatii-scrisa in intregime ori prescurtat (SRL, SA, etc). Modul de dobandire al numelui comercial este prioritatea de inregistrare, astfel ca persoana care inscrie prima o firma la Oficiul Registrului Comertului beneficiaza de dreptul de folosinta exclusiva. De curand aceasta denumire este unica pe tara (pana acum ea fiind unica la nivel de judet astfel incat putea exista aceeasi denumire de firma in mai multe judete).
Daca inregistrarea marcii la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci este facultativa pentru comercianti, firma trebuie inregistrata, toti agentii economici fiind obligati sa aiba o denumire sub care sa-si desfasoare activitatea. Inainte de inceperea activitatii comerciale, comerciantii au obligatia sa ceara inmatricularea in Registrul Comertului, iar pentru a putea fi inregistrata, firma trebuie sa indeplineasaca trei conditii: sa fie disponibila, sa fie distinctiva, sa fie licita.
Potrivit articolului 8 al Conventiei de la Paris, "numele comercial va fi protejat in toate tarile uniunii, fara obligatia de depunere sau inregistrare, indiferent daca el face sau nu parte dintr-o marcă de fabrica sau de comert." Romania este membra a Conventiei de la Paris incepand cu anul 1920.
Legislatia romaneasca reglementeaza inregistrarea numelui comercial, a siglei sau a emblemei firmei, prin Legea 26/1990. Din pacate, nici in legea romaneasca a marcilor, nici in tratatele incheiate la nivel comunitar si nici in legea 26/1990 privind Registrul Comertului nu exista prevederi exprese care sa reglementeze examinarea anterioritatii numelui comercial in raport cu marcă si respectiv, a marcii in raport cu numele comercial. Consecinta acestei situatii rezida in:
- pe de o parte, in posibilitatea de inregistrare in Registrul Comertului de firme al caror nume comercial sa fie acoperit de marci anterior protejate,
- pe de alta parte, in posibilitatea de inregistrare a unor marci care sa intre in conflict cu nume comerciale inregistrate la Registrul Comertului si care au activitate sub acest nume.
2. Marcă
Citand wikipendia, “O marcă comerciala, identificata prin simbolul ®, reprezinta un insemn distinctiv utilizat de un individ, organizaţie comerciala sau alta persoana juridica pentru a identifica un produs sau serviciu in faţa potenţialilor consumatori, şi pentru a arata ca toate produsele ce o poarta provin dintr-o sursa unica, pentru a face distincţia intre produsele sau serviciile proprii şi cele ale altor entitaţi. O marcă comerciala este o forma de proprietate intelectuala, de regula un nume, un cuvant, o fraza, un logo, un simbol, o imagine, sau o combinaţie a acestor elemente.”
Definitia legala a marcii difera putin, aceasta fiind „un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele apartinind altor persoane. Pot sa constituie marci semne distinctive cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale si in special forma produsului sau ambalajului sau, combinatii de culori, precum si orice combinatie a acestor semne.”
Principiul la inregistrarea marcilor este „primul venit, primul servit”, iar Oficiul de Armonizare al Pietei Interne (OHIM) si Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) nu verifica daca persoana care depune la inregistrare o marcă este si titularul de drept al acesteia.
3. Emblema
Emblema este reglementata de legea 26/1990 privind Registrul Comertului. Mentiunile din aceasta lege privind emblema sunt mai degraba lacunare, aceasta lege definind emblema ca fiind „semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de un altul de acelaşi gen. Dreptul de folosinţa exclusiva asupra emblemei se dobandeşte prin inscrierea in registrul comerţului.”
Emblema este, de multe ori, asimilata marcii pentru ca ea se refera, de regula, tot la un element figurativ care insoţeşte firma unui comerciant. Intre firma şi emblema, legiuitorul a stabilit o legatura indisolubila, emblema fiind promovata pe facturi, pe note de comanda, pe oferte, pe prospecte, pe panouri publicitare etc., pe cand marcă poate exista independent de comerciant sau persoana fizica.
In cazul in care comerciantul alege sa-si inregistreze emblema la Registrul Comertului si nu-si inregistreaza ca si marcă respectivul desen, atunci protectia acordata va fi mult mai slaba. Astfel, daca titularul unei marci are la indemana actiunea in contrafacere (putand actiona si pe cale penala) in cazul incalcarii drepturilor sale asupra emblemei inregistrate la Oficiul Registrului Comertului, titularul va recurge la dreptul comun, o actiune mult mai greoaie si cu sanse mult mai mici de reusita.
In plus, apar anumite restrictii cu privire la folosirea emblemei, de genul celei prevazute in art 43 din legea mai sus mentionata care stipuleaza ca „daca emblema cuprinde o denumire, firma va fi scrisa cu litere avand marimea de cel puţin jumatate din cea a literelor cu care este scrisa emblema.”
Verificarea disponibilitaţii emblemei, efectuata de oficiul registrului comerţului prin personalul sau, are caracter administrativ şi prealabil. In final asupra legalitaţii emblemei se va pronunţa judecatorul delegat, prin incheiere. Aici exista o deosebire esentiala fata de inregistrarea marcii intrucat in cazul marcii nu se pune problema interventiei judecatorilor, inregistrarea marcii fiind o procedura administrativa.
4. Numele de domeniu
Numele de domeniu este o adresa de internet sub forma unei secvente de caractere alfanumerice, alcatuita din mai multe domenii, separate intre ele prin puncte (www.numededomeniu.com).
Pe Internet fiecare nume de domeniu este unic, iar principiul utilizat este "primul venit, primul servit". Inregistrarea unui nume de domeniu nu confera un drept de proprietate sau un drept legal exclusiv similar drepturilor de proprietate intelectuala, ci un simplu drept de folosinta asupra denumirii respective.
Contractul de inregistrare care se incheie intre solicitant si RNC nu constituie un contract de vanzare-cumparare, ci un contract cu titlu oneros nenumit. Dreptul de folosinta se exercita in general prin crearea unui site internet asociat numelui de domeniu respectiv. Procesarea cererilor se face automat, domeniul devenind activ dupa efectuarea platii. Prin completarea cererii, se garanteaza folosirea legala a domeniului.
Pe aceasta pagina detinatorul poate publica diferite informatii, poate face prezentari, oferte, publicitate sau operatiuni comerciale. In acest sens, notiunea de domeniu este definita in Legea nr. 365/2002 privind comertul electronic ca fiind „o zona dintr-un sistem informatic, detinuta ca atare de o persoana fizica sau juridica ori de un grup de persoane fizice sau juridice in scopul prelucrarii, stocarii ori transferului de date”.
Se poate intampla ca o alta persoana decat titularul unei marci sa inregistreze acea marcă la Registrul Roman de domenii (RNC) ca nume de domeniu.
Exista la ora actuala multe litigii (fie in instanta fie in arbitraj) deoarece prealabil inregistrarii nu exista nici o verificare a numelui de domeniu din punct de vedere al drepturior de proprietate intelectuala. In general, se admite ca din cauza dificultatilor de a determina cine detine drepturi pentru un nume de domeniu si pentru a stimula afacerile, este rezonabil sistemul actual in care, pentru a inregistra un nume de domeniu, este necesara doar plata unei taxe si inregistrarea intr-o baza de date.
Cei care isi inregistreaza ca nume de domeniu o marcă inregistrata obtin avantaje nemeritate. Astfel, un utilizator al internetului cautand referinte despre produsele care poarta o anumita marcă gaseste o alta adresa de internet pe care sunt promovate produsele unui alt comerciant.
Se poate intampla insa ca inregistrarea unei marci ca nume de domeniu de catre o alta persoana decat titularul marcii sa se faca din nestiinta, astfel incat cel care isi inregistreaza numele de domeniu poate avea pierderi financiare in cazul in care este actionat in justitie de titularul marcii (taxa de inregistrare a numelui de domeniu, cheltuieli de judecata, angajarea unui avocat si de asemenea, pierderile rezultate din anularea inregistrarii numelui de domeniu).
Dar se poate intampla ca o persoana sa inregistreze un nume de domeniu cu rea-credinta in scopul santajarii titularului de buna-credinta al marcii pentru a obtine beneficii financiare sau pentru a vinde acel nume de domeniu la un pret mult mai mare decat cel pentru care a fost cumparat.
Achizitionarea unui nume de domeniu in scopuri exclusiv speculative constituie o fapta ilicita si poate fi sanctionata prin anularea inregistrarii acestuia. Astfel, titularul marcii are doua posibilitati: o negociere directa cu cel care a inregistrat numele de domeniu sau initierea unui proces in fata instantei de judecata sau arbitrale.
Exemple de litigii soluţionate de Centrul de Arbitraj si Mediere din cadrul Organizatiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuala (OMPI):
philips.ro , swissair.ro, billa.ro , att.ro, pizzahut.ro, kfc.ro, paradox.ro, praktiker.ro sau de litigii solutionate in cadrul instanţelor de drept comun: airfrance.ro, coca-cola.ro, asirom.ro
