ad-test-0
ad-test-2

STATISTICI 

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu peste 9% în primele zece luni din 2017

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului auto, a crescut în primele zece luni din 2017 faţă de perioada similară din 2016 atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată cu 10,2%, respectiv cu 9,2%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).

Aproape 100 de vehicule electrice au fost înmatriculate în primele nouă luni din 2017, în România

Aproape 100 de vehicule electrice și circa 1.500 de vehicule hibride au fost înmatriculate în primele nouă luni din 2017, în creștere față de perioada similară din 2017, potrivit datelor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile și ale Asociației Constructorilor de Automobile din România.

În România, în primele nouă luni din 2017, au fost înmatriculate 97 de vehicule electrice (creștere de 321,7% față de primele nouă luni din 2016) și 1.469 hibride (creștere de 114,8% față de aceeași perioadă din 2016).

România și Bulgaria, cele mai mari creșteri ale numărului de pasageri transportați pe aeroporturi

România, Bulgaria și Cipru au înregistrat cele mai mari creșteri ale numărului de pasageri transportați pe aeroporturi, în 2016, cele mai aglomerate aeroporturi fiind Heathrow din Londra și Charles de Gaulle din Paris, potrivit unui comunicat al Eurostat publicat miercuri.

INS: Peste 52.000 de locuințe s-au construit în 2016, în creștere cu mai mult de 5.200 față de 2015

BUCUREȘTI (MEDIAFAX) - Numărul locuințelor construite în anul 2016 a ajuns la 52.206, în creștere cu 5.222 de locuințe față de 2015, înregistrându-se o pondere a creșterii în mediul urban (53,4%) și o scădere în mediul rural (46,6%), potrivit comunicatului transmis miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).

Câștigul salarial mediu brut pe economie a fost de 3.257 lei în decembrie 2016

BUCUREȘTI (MEDIAFAX) - Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3.257 lei, în decembrie 2016, cu 8,4% mai mare decât în luna precedentă, iar salariul mediu nominal net a fost de 2.354 lei, în creştere faţă de luna noiembrie cu 182 lei, potrivit datelor publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (6.120 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.332 lei).

ad-test-3
Subscribe to RSS - STATISTICI