Una din functiile marcii este aceea de a permite identificarea produselor si serviciilor, marca putand fi privita ca o „semnatura” care, odata aplicata pe un produs permite consumatorilor identificarea originii acestuia, deosebindu-l de alte produse identice sau similare1. Dreptul de a folosi marca in mod exclusiv subzista doar in masura in care marca este efectiv utilizata intr-un timp rezonabil.
Asupra intervalului de timp „rezonabil” exista mai multe opinii reflectate in legislatiile diferitelor tari (2 ani in Japonia si Statele Unite ale Americii, 3 ani in Benelux si Ialia sau 5 ani in Romania si Franta).
Pastrarea unei marci in patrimoniul unei persoane fara a fi folosita constituie in opinia autorilor de specialitate (Viorel Ros) un abuz de drept.
In opinia OHIM (Office for Harmonisation in the Internal Market - trademarks and designs) lipsa folosirii marcii este un motiv de avut in vedere la aprecierea relei-credinte.
Desi nereglementata ca atare in dreptul romanesc, acesta situatie isi gaseste corespondentul in notiunea de marca capcana reglementata de legea germana. Astfel, scopul marcii capcana este acela de a santaja tertii de buna-credinta care folosesc semne identice sau asemanatoare pana la confuzie pentru a obtine beneficii financiare. Intr-o lucrare de referinta a unui autor german asupra marcilor „Spekulationsmarken”2, se considera ca solicitarea inregistrarii unor marci este neloiala atunci cand este facuta in scopuri speculative, adica:
1. daca se cere inregistrarea mai multor marci pentru produse si servicii diferite
2. daca nu exista o intentie serioasa de folosire a marcilor – mai ales nu exista un concept de marketing pentru o potentiala folosire prin intermediul tertilor
3. marcile au fost inregistrate in realitate in scopul de a formula cereri de incetare a folosirii si de despagubiri fata de tertii care utilizeaza semne identice sau asemanatoare.
Aceasta notiune („Hinterhaltsmarken”) care se traduce prin „gand, intentie ascunsa, cursa, fond de rezerva” nu este cunoscuta in dreptul roman dar corespunde situatiei in care se inregistreaza o marca apoi se asteapta ca un intreprinzator sa o foloseasca pentru a solicita de la acesta avantaje financiare.
O alta notiune care nu este prezenta in dreptul romanesc insa este mentionata de doctrina este aceea de marca de baraj. In acest caz solicitantul inregistrarii, prin cererea sa incearca sa ingreuneze sau sa interzica accesul pe piata a unui concurent despre care stie ca foloseste un semn identic sau asemanator pana la confuzie cu marca, fara sa-lfi inregistrat. Este condamnabil din punctul de vedere al dreptului concurentei ca solicitantul inregistrarii deturneaza dreptul rezultat din inregistrare de la scopul sau, folosindu-l altfel decat ca mijloc de lupta impotriva concurentei.
Sanctiunea pentru deturnarea marcii de la scopul pentru care se acorda si i se recunoaste protectia este decaderea.
Definirea decaderii in dreptul comun:
Conform prevederilor art 103 alin 1 C. Proc. Civ „Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.” Decaderea este definita in literatura de specialitate4 ca fiind „sanctiunea procedurala ce consta in pierderea dreptului de a mai exercita calea de atac sau de a indeplini un act de procedura ca urmare a nerespectarii termenului prevazut de lege, a etapei procesuale in care trebuia inlocuit actul ori a ordinii procesule stabilite de lege.”
Decaderea se poate invoca pe calea exceptiei tardivitatii - exceptie peremtorie (odata admisa, are drept consecinta respingerea cererii facute cu nesocotirea termenului prescris de lege)5 si, pentru cazul de decadere din drepturile conferite de marca si printr-o actiune separata. Principalele efecte al decaderii sunt pierderea unui drept care nu a fost exercitat in termenul legal imperativ si ineficienta actului tardiv incheiat. Astfel, decaderea se poate spune ca este o stare de drept care precede si provoaca nulitatea6.
Definitia decaderii in materia dreptului proprietatii industriale:
Decaderea este o sanctiune civila constand in pierderea dreptului la marca pentru neexercitarea acestui drept o anumita perioada de timp. Prezumtia in acest caz este ca o marca nefolosita o perioada neintrerupta de 5 ani a fost abandonata (titularul si-a schimbat planul de marketing) sau a fost inregistrata in scopul constituirii unei marci de baraj (capcana).
Legea 84/1998 prevede in art. 45 cazurile de decadere a titularului din drepturile conferite de marca. Astfel, „orice persoana interesata poate solicita Tribunalului Bucuresti oricand in cursul duratei de protectie a marcii decaderea titularului din drepturile conferite daca:
a) fara motive justificate, marca nu a facut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul Romaniei intr-o perioada neintrerupta de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost inregistrata;
b) dupa data inregistrarii, marca a devenit, ca urmare a actiunii sau inactiunii titularului, uzuala in comertul cu un produs sau cu un serviciu pentru care a fost inregistrata;
c) dupa data inregistrarii si ca urmare a folosirii marcii de catre titular sau cu consimtamantul acestuia, marca a devenit susceptibila de a induce publicul in eroare, in special cu privire la natura, calitatea sau la provenienta geografica a produselor sau a serviciilor pentru care a fost inregistrata;
d) marca a fost inregistrata de o persoana neavand calitatea prevazuta la art. 3 lit. g).”
Pentru a putea introduce aceasta cerere, reclamantul trebuie sa indeplineasca conditia de a fi „interesat”, adica interesul trebuie sa fie legitim, personal, nascut si actual.
Persoane interesate ar putea fi concurentii titularului marcii, o persoana care doreste sa inregistreze marca, titularii unor marci asemanatoare sau paratul dintr-o actiune in concurenta neloiala sau in contrafacere.
Legea 84/1998 prevede ca decaderea din drepturile conferite de marca produce efecte de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti.
Regulamentul acestei legi prevede in schimb ca „hotararea definitiva si irevocabila prin care titularul a fost decazut din drepturile conferite de marca ....se va comunica la OSIM de catre persoana interesata.” Tinand cont de faptul ca legea are o putere juridica superioara Regulamentului, ar insemna ca recursul declarat impotriva deciziei Curtii de apel nu este suspensiv de executare.
Actiunea in decadere este imprescriptibila (Orice persoana interesata poate solicita Tribunalului Municipiului Bucuresti, oricand in cursul duratei de protectie a marcii), introducerea actiunii fiind conditionata doar de termenul de protectie al marcii respective. S-a impus aceasta precizare deoarece dupa expirarea termenului de protectie al marcii nu ar mai exista interes in promovarea unei actiuni in decadere.
In cazul admiterii cererii de decadere, persoana interesata comunica OSIM-ului hotararea, acesta radiind marca din registrul marcilor, respectivul semn devenind disponibil.
Devenind disponibila, marca poate fi inregistrata din nou de fostul titular. Cu toate acestea, inregistrarea ulterioara admiterii cererii de decadere se poate considera ca se face cu rea-credinta. In acelasi sens, Curtea de Apel Paris a decis ca este fraudulos un nou depozit facut de titularul unei marci neexploatate 5 ani neintrerupti si ca acest nou depozit nu ar putea deschide un nou termen de 10 ani de exploatare.
A. Decaderea pentru nefolosire
Sanctiunea decaderii intervine atunci cand, „fara motive justificate, marca nu a facut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul Romaniei intr-o perioada neintrerupta de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost inregistrata”.
Titularul nu va putea fi decazut din drepturile conferite de marca daca „in perioada de la expirarea perioadei de 5 ani pana la prezentarea cereriide decadere marca a fost folosita efectiv”. Cu toate acestea, daca reluarea sau inceperea folosirii marcii a avut loc cu 3 luni inainte de prezentarea in justitie a cererii de decadere, aceasta folosire a marcii nu va fi luata in considerare, daca pregatirile pentru inceperea folosirii sau pentru reluarea folosirii au intervenit numai dupa ce titularul a cunoscut intentia persoanei interesate de a-l actiona in instanta.
Probarea nefolosirii marcii
Decaderea pentru nefolosire intervine atunci cand „fara motive justificate, marca nu a facut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul Romaniei intr-o perioada neintrerupta de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost inregistrata”
Folosirea efectiva inseamna exploatarea marcii in forma mentionata in depozit sau „folosirea marcii sub o forma care difera de aceea inregistrata prin anumite elemente ce nu altereaza caracterul distinctiv al acesteia”. Posibilitatea de a folosi marca intr-o forma diferita dar care nu altereaza caracterul distinctiv a fost acordata prima oara de Conventia de la Paris prin art. 5C.2 care prevede ca: „folosirea unei marci de fabrica sau de comert de catre proprietar, sub o forma care difera, prin elemente care nu altereaza caracterul distinctiv al marcii in forma sub care a fost inregistrata.... nu va antrena invalidarea si nu va diminua protectia acordata marcii”.
Atunci cand o marca este compusa din mai multe elemente din care doar unul sau cateva sunt distinctive, alterarea, schimbarea sau omisiunea elementului distinctiv va insemna alterarea caracterului distinctiv.
De exemplu, schimbarea elementului figurativ altereaza caracterul distinctiv al marcii daca acest element figurativ domina perceptia globala a marcii, chiar daca cuvantul inclus in marca ramane acelasi.
In cazul marcilor color, pentru a determina folosirea lor este important ca aceste marci sa fi fost folosite in culorile inregistrate. In cazul variatiilor nesemnificative ale culorilor, nu se va considera marca alterata, astfel incat se va putea sustine folosirea marcii. In schimb, marcile color folosite in alb si negru nu vor constitui dovada a utilizarii marcii inregistrate (opinia OHIM).
Desi ar fi tentant sa se ia in considerare perceptia publicului pentru a determina posibilitatea alterarii caracterului distinctiv, acest lucru nu este posibil deoarece publicul ar fi constient doar de marca folosita si nu de cea inregistrata (pentru care se cere decaderea), astfel incat perceptia publicului nu este relevanta in acest context.
„Folosirea efectiva’ din legislatia romana corespunde traducerii sintagmei din Directiva Comunitara 89/104/1988 care foloseste in limba engleza expresia „genuine use” iar in limba franceza „usage serieux”.
Folosire efectiva ar putea insemna o folosire serioasa, reala. Actele sporaldice de comert nu pot fi considerate a fi o „folosire efectiva”, in acest caz judecatorul va fi cel care va avea in vedere volumul vanzarilor (corespunzator produselor respective) si frecventa folosirii.
Asimilata folosirii efective a marcii este si „folosirea marcii de catre un tert, cu consimtamantul titularului acesteia”, in conformitate cu art.46 lit a din legea 84/1998. Consimtamantul poate fi dat expres sau tacit dar acordarea acestui consimtamant trebuie sa poata fi demonstrata. Astfel, consimtamantul dat expres se dovedeste printr-un contract (de licenta sau franciza) sau printr-o declaratie a titularului marcii, in timp ce consimtamantul tacit se poate demonstra de exemplu prin prezumtii (acordarea consimtamantului de a folosi marca de catre o persoana fizica unui membru de familie sau de catre o persoana juridica unei filiale). De asemenea, folosirea efectiva inseamna o exploatare neechivoca, adica sa fie facuta cu titlu de marca iar nu cu titlu de nume comercial sau emblema1. (Viorel Ros, Octavia Spineanu-Matei, Dragos Bogdan, Marcile si indicatiile geografice).
Nu exista exploatare a marcii decat daca semnul depus isi indeplineste functia sa de distinge produsele oferite spre vanzare, fie ca ar fi aplicat pe ele, fie, cel putin ca insoteste punerea lor la dispozitia publicului, in conditii care nu lasa nici un fel de indoiala asupra acestei functii. (A.Bertrand). Marca trebuie sa fie folosita pentru serviciile si produsele pentru care a fost inregistrata.
Folosirea marcii pentru export
Exploatarea in strainatate a produselor sau serviciilor purtand marca nu poate constitui un act de folosinta care sa poata fi opus intr-o cerere de decadere.
O exceptie de la principiul teritorialitatii o constituie prevederea cuprinsa in art.46 lit c din legea 84/1998 care prevede ca este asimilata folosirii efective a marcii „aplicarea marcii pe produse sau pe ambalaje exclusiv in vederea exportului”.
Dovedirea folosirii marcii
Folosirea marcii poate fi dovedita prin orice mijloc de proba, inclusiv prin martori.
Regula din dreptul comun prevazuta de art. 1169 C.Civ potrivit careia „cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca” nu se aplica in cazul decaderii titularului din drepturile conferite de marca, deoarece „persoana interesata” ar trebui sa faca dovada unui fapt negativ (nefolosirea). Astfel, sarcina probei este rasturnata, titularul marcii trebuind sa dovedeasca faptul pozitiv contrar (folosirea marcii).
Chiar legea nr. 84/1998 a marcilor si a indicatiilor geografice prevede la art. 47 ca „Dovada folosirii marcii incumba titularului acesteia si poate fi facuta prin orice mijloc de proba.” Se evita fortarea reclamantului de a face o probatio diabolica a unui fapt negativ deoarece pentru titularul marcii probarea folosintei se poate face usor.
Referitor la mijloacele de probare a folosintei este interesanta urmatoarea Decizie a OHIM (nr.1182/2002 din 29.04.2004):
La data de 02.02.1999 Casa Girelli S.P.A. a cerut inregistrarea marcii “CAPITELLO” pentru clasa 33.
Cererea a fost publicata in Buletinul Comunitar de marci nr.75/1999. La data de 13.12.1999 Heitler Import Kontor GmbH a facut opozitie la inregistrarea acestei marci, opozitie bazata pe inregistrarea marcii „Capitello” pe teritoriul german pentru o parte din bunurile din clasa 33, intemeiata pe art.8 (1) (a) din Regula Comunitara nr.40/94.
Societatea Casa Girelli a cerut oponentului sa dovedeasca faptul ca a folosit marca „Capitello” in perioada anterioara depunerii cererii (02.09.1999). Argumentele partilor: oponentul pretinde ca riscul de confuzie este cert datorita faptului ca exista identitate intre produse si intre marci.
Pentru a dovedi folosirea, oponentul aduce urmatoarele documente:
1. o declaratie data pe proprie raspundere de catre directorul societatii asupra cifrei de afaceri a societatii in perioada 1996 – 2000 cu privire la vanzarea spumoaselor si a vinurilor sub marca „Capitello”
2. un contract incheiat intre oponent si societatea Zimmermann-Graeff&Muller GmbH din 1998
3. copia unui pachet purtand marca „Capitello”, avand ca producator societatea „Monteleone SRL”
4. o lista de preturi a societatii Zimmermann-Graeff&Muller GmbH din 1996
5. copie a unei etichete de spumant cu marca „Capitello”, avand ca producator societatea I.VI.S S.p.A.
6. o lista de preturi a societatii Heitler Import Kontor GmbH din ianuarie 1998
7. 17 chitante din 01.09.1996 pana la 11.05.1999
8. extras din Oficiul Registrului Comertului din Italia care dovedeste faptul ca Monteleone SRL este detinuta de Monteleone GMBH si Zimmermann – Graef GmbH&Co KG
9. extras din Oficiul Registrului Comertului din Germania care dovedeste faptul ca Monteleone GMBH este o sucursala a Zimmermann – Graef GmbH&Co KG
Casa Girelli a depus concluzii in sensul necloncludentei probelor depuse sustinand ca ele nu dovedesc folosirea marcii de catre oponent, folosirea avand loc doar in Germania si de asemenea, ca nu dovedesc folosirea pentru intreaga perioada de 5 ani.
Oponentul a sustinut faptul ca folosirea s-a facut de catre societatea in sine sau de catre societati apartinand acesteia, marca fiind utilizata la export si, de asemenea, ca nu trebuie sa dovedeasca utilizarea marcii pentru intreaga perioada ci numai pentru perioada relevanta.
Astfel, s-a demonstrat faptul ca marca a fost folosita de oponent sau de catre companii legate economic de acesta. In conformitate cu art.15 (3) din Regula Comunitara nr.40/94, Oficiul pentru armonizarea pietei interne considera ca folosirea de catre alte companii cu acordul societatii echivaleaza cu folosirea de catre insasi societatea respectiva.
Cu toate acestea, producatorul este compania I.VI.S. S.p.A. iar oponentul nu a demonstrat existenta vreunei conexiuni cu aceasta companie.
In ceea ce priveste locul de folosire, art.15 (2) (b) din Regula Comunitara nr.40/94 prevede ca se considera „folosire” si utilizarea in scop de a exporta. Din dovezi reiese faptul ca vinul era produs in Italia, importat in Germania si exportat din Germania. De aceea, in concordanta cu articolul amintit, oponentul a demonstrat folosinta deoarece a exportat bunuri cu marca „Capitello” din Germania.
Referitor la intinderea perioadei de folosire, comisia considera ca perioada relevanta este 1996-1999, oponentul netrebuind sa dovedeasca folosirea continua pe durata intregii perioade ci doar in aceasta perioada.
S-a retinut astfel ca oponentul a reusit sa dovedeasca folosirea marcii pentru produsele din clasa 33, admitandui-se opozitia formulata.
Speta de mai sus subliniaza principiile enuntate anterior: folosirea trebuie sa existe in perioada de 5 ani (nu neaparat in mod continuu dar sa nu fie sporaldica), folosirea poate fi facuta si in contextul exportarii bunurilor, se poate considera utilizata si marca folosita de societati apartinand societatii titulare (avnd consimtamantul titularului.
Probele privind folosinta marcii trebuie sa contina indicatii privind locul, timpul, intinderea si natura folosirii.
Cu privire la locul folosirii trebuie indicata aria geografica unde a fost folosita marca (trebuie sa fie in interiorul tarii sau sa fie folosita exclusiv pentru export).
Referitor la timp, se consideara necesar indicarea momentelor folosirii in interiorul perioadei de 5 ani care preceda cererea de decadere.
Intinderea folosirii se refera la prezenta reala pe piata de o anumita raspandire (cifra de afaceri si volumul vanzarii respectivului produs tinand seama de natura lui).
Astfel se poate dovedi folosinta prin documente, ambalaje, liste de preturi din diferiti ani, etichete, chitanta, fotografii, reclame in ziare, sau pe internet si chiar reclame la radio si televiziune. Tinand cont de prevederile art.47 din legea 84/1998 conform careia „dovada folosirii marcii poate fi facuta prin orice mijloc de proba”, se admite si proba cu martori si prezumtii.
Decaderea titularului din dreptul de a folosi marca numai pentru anumite bunuri si servicii
Asupra acestui punct parerile sunt impartite. Astfel, o opinie sustinuta intr-un material OHIM prezentata la un seminar la Alicante in 2004 ar fi in sensul admiterii decaderii (pentru celelalte produse) in cazul in care marca a fost folosita doar pentru o parte din produse.
Unul dintre exemplele citate in lucrarea respectiva (1088/2000 DEMARA/DEMAR ANTIBIOTICS) este urmatorul: folosinta marcii pentru „servetele pentru incontinenta” nu constituie folosinta pentru produsele „farmaceutice, veterinare si dezinfectante” chiar daca respectivele produse pot fi distribuite in farmacii.
A doua opinie este in sensul admiterii decaderii doar daca marca nu a fost folosita pentru nici unul din produsele pentru care a fost inregistrata). „Folosirea marcii pentru unul dintre produsele pentru care este inregistrata ar trebui sa fie suficienta pentru ca totalitatea produselor figurand pe lista produselor inregistrate care sunt asemanatoare cu produsul utilizat sa continue sa fie protejate” (Viorel Ros, Octavia Spineanu-Matei, Dragos Bogdan, Marcile si indicatiile geografice care citeaza dintr-un manual OMPI). In acelasi sens ar fi si interpretarea dispozitiei legale romanesti: se poate solicita decaderea daca „fara motive justificate, marca nu a facut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul Romaniei intr-o perioada neintrerupta de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost inregistrata” – insemnand de fapt „pentru toate produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost inregistrata”.
B. Decaderea pentru pierderea distinctivitatii
In articolul 45 alin 1 lit. B se prevede posibilitatea decaderii din drepturile pe care titularul le are prin inregistrarea marcii atunci cand „dupa data inregistrarii, marca a devenit, ca urmare a actiunii sau inactiunii titularului, uzuala in comertul cu un produs sau un serviciu pentru care a fost inregistrata” Aceasta situatie poarta denumirea in literatura de specialitate de „marca degenerata”.
Asa cum s-a observat, marca nu trebuie sa devina comuna in limbajul comun ci in comert.
Atitudinea titularului nu este considerata relevanta in acest caz – fie ca a intervenit pentru crearea acestei situatii, fie a ramas indiferent la ceea ce se intampla, neactionand la timpul potrivit. Ceea ce conteaza este rezultatul – degenerarea marcii.
Degenerarea marcii, se sustine in literatura de specialitate (A. Betrand) nu poate rezulta decat din confuzia intre marca si produsul desemnat si din incapacitatea publicului de a identifica semnul ca indicand originea unui produs.
Scuza legitima
Art. 45 alin.1 lit.a din legea marcilor si a indicatiilor geografice nr. 84/1998 prevede ca „Orice persoana interesata poate solicita Tribunalului Municipiului Bucuresti, oricand in cursul duratei de protectie a marcii, decaderea titularului din drepturile conferite de marca, daca:
a) fara motive justificate, marca nu a facut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul Romaniei intr-o perioada neintrerupta de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost inregistrata;”
In articolul urmator este prevazuta situatia in care este considerata justficata nefolosirea marcii; astfel, titularul marcii va putea fi salvat de la decadere: ”imposibilitatea folosirii marcii din circumstante independente de vointa titularului, cum ar fi restrictia la import sau datorita altor dispozitii ale autoritatilor publice vizand produsele sau serviciile la care marca se refera.” Exemplul dat de legiuitor reprezinta un obstacol de drept insa enumerarea cuprinsa in acest articol nu este limitativa, folosindu-se sintagma „cum ar fi”.
In literatura de specialitate se considera ca cele doua conditii (existenta unor motive justificate si imposibilitatea folosirii marcii din circumstante independente de vointa titularului) trebuie sa fie cumulate pentru a nu fi aplicabila decaderea.
In acelasi sens este si jurisprudenta din Benelux (intr-un exemplu citat de lucrarea „Marcile si indicatiile geografice” – Viorel Ros, Octavia Spineanu-Matei si Dragos Bogdan): „Nu poate exista un motiv just pentru mentinerea dreptului la marca, in absenta unei folosiri serioase a acesteia, decat cu conditia ca titularul marcii sa invoce si, in caz de constatare, sa dovedeasca, fapte si imprejurari cu privire la care el nu are nici o putere, care nu fac parte din riscurile normale ale intreprinderii si care au facut imposibila folosirea normala a marcii sau, cel putin, au constituit o asemenea piedica in calea folosirii sale, incat, dupa criteriile obisnuite ale vietii afacerilor, nu ar putea fi rezonabil pretinse titularului sau licentiatului sau”.
Deoarece legea nu precizeaza, opinia majoritara este in sensul curgerii termenului de 5 ani impus de lege de la data inregistrarii marcii in Registrul National al Marcilor si nu de la data depunerii cererii de inregistrare a marcii (desi articolul 29 din legea marcilor si indicatiilor geografice prevede ca „inregistrarea marcii produce efecte cu incepere de la data depozitului national reglementar al marcii”).
Se impune socotirea celor 5 ani cu incepere de la data inregistrarii deoarece pana la aceasta data exista o anumita incertitudine in legatura cu aproprierea marcii astfel incat lipsa de folosinta ar putea fi justificata.
