Pastile

Gigantul farmaceutic Novo Nordisk, cunoscut pentru popularul său medicament de slăbit Wegovy, a raportat rezultate financiare dezamăgitoare pentru al doilea trimestru al anului, înregistrând un profit sub așteptările Wall Street cu aproximativ 4%. Într-un context de concurență tot mai acerbă în sectorul medicamentelor pentru pierderea în greutate, acțiunile companiei au scăzut brusc cu 8% după ajustarea în scădere a prognozei de profit pentru 2023.

Novo Nordisk a redus estimările de creștere a profitului operațional la un interval de 20%-28%, față de 22%-30% anterior, motivând această ajustare prin "constrângeri de aprovizionare" și provocările întâmpinate cu rabaturile oferite managerilor de beneficii farmaceutice. 

Semaglutida, o altă gamă de medicamente, din segmental GLP-1, rămâne motorul de creștere al companiei

Medicamentul Novo Nordisk pentru diabet Ozempic, utilizat pe scară largă, şi medicamentul pentru pierderea în greutate Wegovy, sunt ambele cunoscute chimic sub numele de semaglutidă și aparţin unei clase de medicamente numite GLP-1. Acest segment este o clasă importantă de medicamente pentru mai multe boli cardiometabolice și Novo Nordisk continuă să fie liderul pieței globale, cu o cotă de piață valorică de aproximativ 54%. Totuși, medicamentul Wegovy, devenit principalul contribuitor de top pentru companie, înregistrează tendințe puternice de prescriere și generează venituri și profituri impresionante. Compania investește masiv pentru a-și mări capacitatea de producție, atât în Statele Unite, cât și pe piețele internaționale, pentru a satisface cererea.

Pe măsură ce rivalii profită de deficitul de medicamente pentru pierderea în greutate, competitori precum Eli Lilly au capturat deja aproximativ 40% din piața americană cu produsul său Zepbound, iar Roche raportează rezultate promițătoare în studiile clinice din fazele incipiente.

În ciuda dificultăților, Novo Nordisk continuă să se adapteze cerințelor ridicate pentru Wegovy, cu vânzări crescute cu 363% în prima jumătate a anului 2023. Pentru a face față cererii și a consolida poziția sa pe piață, compania a anunțat o achiziție de 11 miliarde de dolari a unor unități de producție de la Catalent, furnizor global de tehnologii de livrare, dezvoltare, producție de medicamente, produse biologice, terapii genetice și produse de sănătate pentru consumatori. Toate acestea pentru a stimula producția începând din 2026.

Cu o istorie de peste un secol și peste 64.000 de angajați în 80 de sedii globale, Novo Nordisk rămâne un lider mondial în sănătate, dedicat luptei împotriva diabetului, obezității și altor boli cronice grave. Într-o piață competitivă, compania își propune să-și păstreze statutul de jucător de top și să continue să aducă schimbări semnificative în viața pacienților din 170 de țări.

Sursa foto Shutterstock

About Author