Cel mai recent studiu derulat de Reveal Marketing Research și-a propus să afle mai multe detalii despre percepțiile românilor asupra sistemului de învățământ. Conform acestuia doar 34% dintre români consideră că învățământul tradițional pregătește copiii adecvat pentru viață. Îngrijorările legate de șomajul tinerilor absolvenți sunt accentuate, 71% dintre aceștia întâmpinând dificultăți în găsirea unui loc de muncă. Principalele cauze ale șomajului în rândul acestora sunt lipsa de experiență practică (59%), cerințele prea ridicate ale angajatorilor (48%), lipsa de oportunități în zona în care locuiesc (42%), așteptările salariale prea mari (42%) și alegerea unor domenii de studiu cu perspective limitate (28%). În funcție de caracteristicile socio-demografice, se observă că cerințele prea ridicate ale angajatorilor sunt considerate o problemă mai semnificativă în rândul rezidenților din mediul urban (51%), comparativ cu cei din mediul rural (43%).
De asemenea, 56% dintre părinți ar plăti pentru a-și orienta copiii spre domenii care îi pasionează, în timp ce 28% au schimbat deja unitățile de învățământ din cauza calității educației. Un alt aspect important al studiului Reveal Marketing Research subliniază faptul că părinții sunt tot mai preocupați de găsirea unor alternative educaționale pentru copiii lor. Astfel, 56% dintre părinți ar fi dispuși să investească bani pentru a orienta educația copiilor către domenii care îi pasionează, chiar dacă acest lucru implică costuri suplimentare. Această tendință reflectă o schimbare în mentalitatea părinților, care doresc să ofere copiilor o educație personalizată și adaptată nevoilor lor.
Pentru mai multe detalii, poți consulta studiul complet aici.
Sursa foto reveal.ro