ad-test-0
ad-test-2

Director spital Monza : Numărul spitalelor private, în creştere în ultimii ani, dar se va stabiliza

Numărul spitalelor private a fost în creştere în ultimii ani, dar se va stabiliza curând, evoluţia fiind susţinută şi de faptul că că medicii români cu înaltă calificare au întâmpinat limitări în exercitarea meseriei înl spitalele publice, crede Luca Militello, director general al spitalului Monza.

Spitalul Monza din Bucureşti esteparte a grupului Italian Policlinico di Monza.

"Creşterea numărului de spitale private a venit şi ca urmare a faptului că medicii români, cu o pregătire profesională de înalt nivel, dobândită atât în ţară cât şi în străinătate, au întâmpinat limitări în exercitarea meseriei în cadrul spitalelor publice din ţară", a precizat Militello.

Spitalul Monza urmează să se extindă în acest an cu un department de chirurgie bariatrică.

Un top al celor mai mari 20 de unităţi private după numărul de paturi plasează spitalul Sanador din Bucureşti pe primul loc, cu 365 de locuri, urmat de Red Hospital Sf. Sava din Iaşi, cu 225 de paturi şi Polaris Medical din Cluj, cu 180 de paturi, conform datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii.

Cele mai mari 20 de unităţi au împreună 2.900 de paturi, astfel că raportat la un total de 6.600 de paturi în mediul privat cota lor de piaţă este de 44%.

Pe de altă parte, anul trecut, din cei peste 4,2 milioane de pacienţi internaţi, doar 4% s-au tratat la un spital privat, asta şi pentru că numărul de paturi din privat este de numai 6.600 faţă de 125.000 de locuri în cele 367 de spitale publice, potrivit datelor INS.

About Author

Mediafax
Mediafax este prima agenţie de presă independentă din România, care, din 1995, deţine poziţia de lider pe piaţa românească în furnizarea de fluxuri de ştiri şi informaţii în timp real. În 2008, Mediafax a devenit prima agenţie de presă din România care şi-a exportat modelul de business. Pe piaţa din Cehia, Mediafax, o companie media lansată în iunie 2008, funcţionează ca singura agenţie de presă privată care transmite în timp real informaţii din toate domeniile. Serviciile de ştiri şi imagini sunt disponibile prin intermediul site-urilor www.mediafaxbiz.cz, respectiv www.mediafaxfoto.cz. De-a lungul timpului, Mediafax a căpătat statutul de pionier pe piaţa media românească, stabilind standarde de profesionalism în jurnalism şi lansând în premieră produse şi servicii multimedia, care oferă beneficiarilor conexiunea în timp real cu informaţia specializată de care au nevoie, precum şi o viziune de ansamblu asupra evenimentelor zilei.
ad-test-3