ad-test-0
ad-test-2

"Desi responsabilitatile sunt mai mari, a fi propriul tau sef are si satisfactii pe masura"

Adina Filculescu se descrie ca un antreprenor increzator, cu planuri de dezvoltare pentru afacerea sa care imbina arta cu ideea de business-ul. A devenit antreprenor inca din timpul studentiei si dupa ani buni de experienta e convinsa ca asta trebuie sa faca in continuare.

BusinessAge: Ai inceput un business care aduce arta in prim-plan inca din timpul studentiei. Ce te-a determinat sa ai curajul de a porni pe drumul antreprenorului asa devreme? 

Adina Filculescu: Am avut o inclinatie catre antreprenoriat inca din primul an de facultate. Studiind in engleza, am avut acces la materiale foarte bune (studii de caz, modele de succes, personalitati marcante, totul exemplificat), cand la noi abia se vorbea despre antreprenoriat. Tin minte ca se difuzau primele editii ale emisiunii “Arena leilor”. Aprofundand subiectul, mai tarziu am inteles ca intr-o oarecare masura s-a transmis si ereditar, avand modelul tatalui meu. Curajul este specific varstei, imbinat cu dorinta puternica de a realiza ceva nascut din pasiune si dragoste pentru frumos. Desi responsabilitatile sunt mai mari, a fi propriul tau sef are si satisfactii pe masura.

B.A.: Acum, ca ai acumulat cativa ani experienta, poti trage linie si recunoaste ce greseli ai facut la inceput de drum. Care au fost cele trei greseli majore pe care le-ai facut in calitate de antreprenor?

A.F.: Chiar daca denumirea provine de la sintagma invaluita in parfum frantuzesc “la vie en rose”, nu se poate spune ca vad totul numai in roz! Accept si griurile colorate, diversele nuante, intensificari si vibratii ale culorilor. Nu am facut greseli majore, dar faptul ca am crezut in termenii de livrare ai furnizorilor, ca uneori m-am grabit in cifre contabile, ca nu am avut un control eficient al costurilor inca de la inceput mi-au adus ceva batai de cap.

B.A.: Investitia initiala care ai facut-o in acest business a fost de 3000 euro. In cat timp ai inceput sa ai profit si ce a contat pentru tine si pentru bunul mers al afacerii tale in perioada de inceput?

A.F.: Am inceput sa am profit dupa primul an, dar tot ceea ce castig reinvestesc in companie. A contat ca primii clienti sa fie incantati de serviciile noastre, iar numele nostru sa fie asociat cu decoratiuni florale distinctive. Nu vizez in mod special profitul, banii vin si pleaca mai repede decat au venit, iar lacomia e in antiteza pofunda cu delicatetea florilor. Imi doresc o redirectionare a publicului catre bun gust, catre acel rafinament şi aer chic tipic frantuzesc.

B.A.: La inceput ai avut un atelier de creatie. Cum ai ajuns la ideea de afacere cu design floral?

A.F.: Un lucru e clar, in atelierul de creatie se intampla minuni! Prin curiozitatea catre cele mai recente tendinte internationale in domeniul designului floral, catre noi tehnici de lucru si studiind administrarea afacerilor, am inceput sa tes vise si corelatii intre dragostea pentru flori si laturile mai pragmatice ale vietii. Cursurile de management de proiect si experienta acumulata in asociatia „Femei in Afaceri” si-au pus amprenta asupra afacerii pe care o detin, ajutandu-ma cu eficientizarea costurilor, modalitatile de promovare, tehnici de negociere si oportunitatile de afaceri. Investesc mult in mine pentru a castiga cunostinte pe termen lung pentru ca este mult, mult mai scumpa ignoranta.

Aprecierile pe care le primesc, clientii care revin, ma determina sa cred ca drumul pe care l-am ales este cel corect.

B.A.: In promovarea business-ului tau lucrezi cu o persoana specializata pe promovare?

A.F.: Marturisesc ca pana acum nu am lucrat cu o persoana specializata pe promovare si m-am ocupat singura de acest aspect pentru ca sunt foarte entuziasmata de ceea ce fac si cred ca transmit foarte bine acest lucru. Este important sa le vorbesti oamenilor despre ceea ce faci. Cum volumul de munca este in crestere, imi doresc sa colaborez cu o persoana care sa creada in filosofia noastra si care sa reprezinte brandul cu pasiune si convingere.

B.A.: Care sunt principalele modalitati de promovare pe care le folosesti?

A.F.: Ma bazez foarte mult pe networking si pe social media, iar recomandarile aduc un numar important de clienti, in special in domeniul organzarii de evenimente.

B.A.: Presupunem ca vei scrie o carte despre design si antreprenoriat. Care ar fi titlul acesteia?

A.F.: Chiar imi doresc sa scriu o carte intr-o buna zi, asta pe langa publicarea tezei de doctorat cu titlul  « The Contributions of Women Entrepreneuship to the Romanian Society: Impact, Policies, Quantification ». Consider ca un titlu potrivit ar fi : Designul unei afaceri infloritoare (Design a Flourishing Business).

B.A.: In calitate de antreprenor, ai mereu planuri de extindere. Care sunt planurile tale cu business-ul in care investesti timp, bani, energie?  

A.F.:  Intr-adevar, cele mai importante resurse sunt canalizate pentru dezvoltarea afacerii. Pastrandu-si in acelasi timp esenta si bagajul ereditar al marcii, afacerea planuieste sa foloseasca tehnologiile digitale pentru a face din cumpararea florilor o actiune usoara pentru clientii nostri, care ii va scuti de pierderea de timp si pentru a face din uitatul zilelor importante din viata celor dragi un lucru la timpul trecut. Plus multe idei mici si inovatoare care fac diferenta.

About Author

Business Age
Business Age este centrul de resurse pentru sectorul business care oferă cititorilor informaţii din domenii precum marketing, mărci comunitare, PR şi publicitate, juridic, educaţie financiară, economie, antreprenoriat, afaceri online şi achiziţii publice.
ad-test-3