UBER

Uber face un pas strategic în direcția transportului aerian urban, anunțând lansarea în 2026 a serviciului Blade, care va fi disponibil doar în SUA. Noua ofertă de taxi aerian devine posibilă prin extinderea parteneriatului cu Joby Aviation, companie americană specializată în dezvoltarea de taxiuri aeriene electrice, anunță cnbc.com. Decizia vine la scurt timp după ce Joby Aviation a finalizat, în august, achiziția companiei Blade – lider în transportul aerian cu elicopterul – pentru 125 de milioane de dolari. Blade, care a transportat anul trecut peste 50.000 de pasageri din 12 terminale urbane, va fi acum integrată în ecosistemul Uber, fără divizia sa de transport medical pentru transplanturi de organe.

„Integrarea Blade în aplicația Uber este următorul pas firesc în parteneriatul nostru global și va deschide drumul către introducerea aeronavelor noastre silențioase, cu emisii zero”, a declarat JoeBen Bevirt, fondator și CEO Joby Aviation. Nu este prima încercare a Uber de a pătrunde pe piața mobilității aeriene. Compania a lansat în 2019 un parteneriat cu Joby și a vândut divizia proprie de taxiuri aeriene, Elevate, către Joby în 2020. Noul acord readuce transportul aerian în centrul strategiei Uber. „Acest parteneriat introduce clienții în noua generație de călătorii și reflectă convingerea de lungă durată a Uber că transportul aerian va deveni parte integrantă din mobilitatea urbană”, a declarat Andrew Macdonald, COO Uber.

Mobilitatea aeriană urbană este văzută ca o soluție promițătoare pentru congestia traficului și reducerea emisiilor de carbon, însă companiile din domeniu, inclusiv Joby, se confruntă în continuare cu provocări majore în ceea ce privește obținerea aprobărilor de la autoritățile de reglementare precum Federal Aviation Administration (FAA). Prin integrarea Blade în aplicația sa, Uber își consolidează poziția ca lider în mobilitatea multimodală și face un pas concret spre piața de transport aerian urban. Pentru Joby Aviation, parteneriatul oferă acces la o bază uriașă de clienți și vizibilitate globală. Pentru utilizatori, 2026 ar putea marca începutul unei noi ere: transportul urban la înălțime, direct din aplicația Uber.

Sursa foto Shutterstock 

Tags

About Author