ad-test-0
ad-test-2

Maramureş: Proiectul pârtiei olimpice de schi în valoare de 10 milioane de euro, relansat

Proiectul construirii unei pârtii olimpice de schi care va fi cea mai lungă din România, a fost relansat de Primăria Borșa, fiind o investiţie estimată la 10 milioane de euro. Pe pârtie vor putea fi organizate competiţii naţionale şi internaţionale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul Sorin Timiş a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că proiectul prevede, pe lângă pista de schi, o instalaţie de transport pe cablu de tip telegondolă, cu o capacitate de transport de 1.800 de persoane pe oră, tunuri de zăpadă, instalaţie de nocturnă şi lac de acumulare pentru alimentarea tunurilor de zăpadă. „Prima bază a construirii unei piste olimpice de schi s-a pus în anii 1940 când, la Borşa, membrii unui club sportiv au început construirea unei staţiuni turistice pentru sporturi de iarnă, urmând să găzduiască Olimpiada de Iarnă din 1948.

Proiectul a fost abandonat din cauza războiului şi s-a reluat, ulterior, de mai multe ori, atât de autorităţile comuniste în anii 1960, cât şi după anii 2000, dar au fost întâmpinate diverse probleme.

Primăria Borşa reporneşte acum investiţia care înseamnă instalaţie de transport pe cablu de tip telegondolă, cu o capacitate de transport de 1.800 de persoane pe oră, şi o pârtie olimpică de schi cu o lungime de 2.800 de metri, cea mai lungă din România, dotată cu tunuri de zăpadă, instalaţie de nocturnă şi lac de acumulare pentru alimentarea tunurilor de zăpadă. Investiţia este estimată la 10 milioane de euro”, a spus Timiş.

Edilul din Borşa a subliniat că proiectul va fi depus integral la Ministerul Turismului după 15 februarie urmând să treacă prin analize şi avizări astfel încât în primăvară să fie semnat contractul de finanţare. „Lucrările ar putea începe în acest an iar în sezonul 2019/ 2020 pârtia să poată deveni funcţională. Finanţarea proiectului va fi asigurată din fondurile de investiţii ale Ministerului Turismului, 85%, iar restul de 15% din surse locale şi judeţene.

După finalizarea noii investiţii şi darea în folosinţă a pistei, la Borşa ar putea fi organizate competiţii naţionale şi internaţionale de schi. Sperăm să atragem şi un număr cât mult mai mare de turişti”, a mai spus Sorin Timiş. Potrivit acestuia, construirea pârtiei de schi este o parte dintr-un proiect mai amplu al Primăriei Borşa, estimat la 70 – 100 de milioane de euro, care include încă 8 instalaţii de transport pe cablu, construirea unei arene de biatlon şi schi fond şi complex de trambuline, ajungându-se, în final, la un domeniu schiabil de 25 de kilometri. „Proiectul complet este prins în Masterplanul de turism al României şi s-ar putea derula pe o perioadă de 10 ani”, a conchis primarul din Borşa.

Vasile Magradean, vasile.magradean@mediafax.ro

ad-test-3