BUCUREȘTI (MEDIAFAX) - Grupul NEPI, cu activități în imobiliare, și grupul sud-african Rockcastle au încheiat un acord de fuziune, care prevede schimbul a 4,5 acțiuni Rockcastle pentru o acțiune NEPI.

În urma fuziunii va apărea NEPI Rockcastle PLC, înregistrată în Isle of Man, companie care va deveni cea mai mare companie imobiliară din Centrul și Estul Europei.

NEPI deține, dezvoltă și administrează proprietăți comerciale și clădiri de birouri, și are o capitalizare bursieră de circa 3,4 miliarde de euro, în timp ce Rockcastle atinge o capitalizare bursieră de circa 2,2 miliarde de euro. NEPI administrează 34 de proprietăți, 6 în construcție și șapte dezvoltări aflate în faza obținerii autorizațiilor, valoarea totală a investițiilor imobiliare fiind de peste 2 miliarde de euro.

Valoarea portofoliului Rockcastle se ridică la 1,83 miliarde dolari, cu investiții în SUA, Australia și Europa. Compania avea în portofoliu 7 propietăți de retail, două dezvoltări aflate în construcție și alte trei în faza obținerii de autorizații.

Departamentul Economic, economic@mediafax.ro