ad-test-0
ad-test-2

Cum să vă feriţi de ofertele înselătoare ale agenţiilor de turism

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - O reducere prea mare faţă de cât practică celelalte agenţii de voiaj, dar şi plata integrală a unei excursii care este organizată peste câteva luni sunt câteva din semnalele de alarmă la care turiştii trebuie să fie atenţi, spune, Cosmin Marinof, director de vânzări TUI Travel Center-Eurolines.

“Un turist trebuie să fie atent când plăteşte toată suma în avans pentru o excursie în care va pleca peste câteva luni, chiar dacă primeşte un discount generos pentru înscrieri timpurii (early booking). E foarte simplu! Dacă vrei să cumperi un frigider, nu dai 2.000 de lei în avans şi îţi primeşti obiectul electrocasnic peste şase luni. La fel funcţionează şi în cazul serviciilor turistice”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cosmin Marinof, director naţional de vânzări TUI Travel Center-Eurolines.

Acesta explică cum procedează toţi turoperatorii germani: se plăteşte un avans de cel mult 25% şi restul de 75% se achită cel târziu cu 30 de zile înainte de plecarea în călătorie.

“Reducerea de early booking nu este condiţionată de plata integrală a excursiei. În Germania sunt foarte rare cazurile în care agenţia de voiaj îţi cere să plăteşti totul în avans. Este vorba de reduceri substanţiale de preţuri, adică dacă pachetul de servicii turistice costă 1.000 de euro, preţul redus este de 700 de euro”, explică Marinof.

Directorul TUI Travel Center-Eurolines atrage atenţia că, ofertele “prea bune pentru a fi refuzate” ascund capcane: “Nu te bucura că alături ți se oferă o reducere mai mare decât ai obținut la prima agenție de voiaj. Verifică cât plătești pentru pachetul final de servicii și mai ales ce cumperi de banii respectivi: câte nopți de cazare, la ce categorie de hotel și ce servicii de masa. Pe de altă parte, dacă toate agenţiile de voiaj vând hotelul respectiv cu 100 de euro, nu poate veni o agenţie mica să-l vândă cu 50 de euro. Acolo e un semn de întrebare”.

Cosmin Marinof susţine că, în dorința de a atrage clientela, multe agenții de voiaj oferă reduceri mari, dar ulterior cer în plus bani pentru taxe de aeroport sau alte servicii, prețul excursiei dublându-se.

Reprezentantul TUI spune că este bine să verificăm unde are sediul agenţia de turism ş ice informaţii au apărut pe internet despre aceasta. “Am fost șocat când am auzit că unele persoane s-au dus într-un bloc, la etajul nouă și au plătit 2.000 de euro ca să plece peste cinci luni în vacanța mult visată. Ulterior s-au trezit că au dat banii unei agenții-fantomă”, arată Marinof.

Sfatul acestuia: “Citiţi cu atenţie contractul cu agenţia de turism, verificaţi dacă aceasta are licenţă şi asigurare valabilă în caz de insolvenţă şi nu în ultimul rând obţineţi contractual şi bonul de comandă, în momentul în care aţi făcut rezervarea. Bonul fiscal nu este suficient, acesta fiind doar un rezumat al comenzii”.

Mona Scarisoreanu, mona.scarisoreanu@mediafax.ro

ad-test-3