ad-test-0
ad-test-2

Cereri de plată false care păcălesc solicitanţii români doritori să înregistreze mărci

După aproximativ 6 luni de la anunţul facut de USPTO (Oficiul de Brevet şi Mărci al Statelor Unite) pe website-ul oficial www.uspto.go referitor la cererile de plată false pentru înregistrarea mărcilor la nivel comunitar şi internaţional, iată că acestea au aparut şi în România, pentru mărcile naţionale.

Consilierul în proprietate industrială Elena Grecu de la Nomenius, menţionează că pană în acest moment a primit de la caţiva dintre clienţii săi şi nu numai, informaţii cum ca cei care au depus la înregistrare mărci la nivel naţional şi anume la OSIM, au primit cereri de plată false sau cel puţin înşelătoare.
Aceste cereri sunt de data aceasta în limba română însă cei care solicită valorile respective în EURO sunt din Bratislava, capitala Slovaciei.

După cum se vede şi mai sus, toate detaliile sunt menţionate în limba română pentru a acorda o cât mai mare credibilitate acestei solicitări de plată.
În România sunt mulţi consilieri în proprietate intelectuală dar şi alte persoane care nu au acreditare pentru a profesa această meserie sau a depune la înregistrare o marcă, astfel că recomandăm celor care doresc să înregistreze o marcă sa verifice pe website-ul Camerei Naţionale a Consilierilor în Proprietate Industrială din România - http://www.patent-chamber.ro/ pentru a avea confirmarea că persoana (societatea) cu care doresc să colaboreze în vederea înregistrării mărcii este acreditată.

Pe website-ul oficial al Camerei Consilierilor în Proprietate Industrială este menţionat urmatorul anunţ tocmai în vederea evitării fraudării:
“Profesia de consilier în proprietate industrială poate fi practicată legal numai de persoana fizică publicată de OSIM în BOPI, respectiv, care apare în lista publicată pe site-ul CNCPIR.”

Consilierii în proprietate industrială acreditaţi pot informa şi sfătui clienţii cu privire la demersurile care trebuie să fie facute pentru a decurge bine înregistrarea unei mărci fară a plati sume exorbitante  şi pentru a avea o protecţie cât mai largă.
D-na consilier Elena Grecu de la Nomenius menţionează faptul ca într-un raport efectuat de Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (OHIM) se menţionează că tot mai mulţi dintre cetăţenii Uniunii Europene (respectiv 73%) înteleg bine termenul de proprietate intelectuală şi importanţa înregistrării mărcilor, dar şi protecţia lor pe mai departe. Ţinând cont că acest procent este mare şi îmbucurător în acelaşi timp pentru că vorbim şi de România, din păcate cererile de plată false cu siguranţă se vor înmulţi şi vor crea din ce în ce mai multe probleme.

Astfel că şi România intră în vizorul celor care vor să caştige bani de pe urma celor care nu sunt informaţi de către persoane acreditate sau nu îşi întreabă consilierii înainte de a face plata la o astfel de cerere falsă, motiv pentru care specialiştii recomandă solicitanţilor de mărci să fie foarte atenţi atunci când încep demersul de a înregistra o marcă.

******
Despre Nomenius
Nomenius a luat ființă în Bucureşti, în anul 2006. Desfășurându-și activitatea la nivel național prin specialiştii săi în proprietate industrială, agenția oferă siguranță clienților săi prin consultanța juridică specifică în proprietate intelectuală (procedura de înregistrare la OSIM, OHIM și WIPO).

Contract pentru presă:
Elena Grecu, elena.grecu@nomenius.ro, 0745.007.311

About Author

Elena Grecu's picture
Avocat si consilier in proprietate intelectuala, Elena Grecu este managerul agentiei de proprietate intelectuala Nomenius.(www.nomenius.ro, http://avocatii-tai.ro/avocat-elena-grecu/). Cu o experienta relevanta in domeniul dreptului proprietatii intelectuale si a dreptului comercial, doamna avocat Elena Grecu se ocupa in special de inregistrarea marcilor atat pe plan national cat si comunitar si a desenelor si a modelelor industriale, consilierea in acest domeniu si, de asemenea, se axeaza pe litigii de proprietate intelectuala si drept comercial”.
ad-test-3