În 2016, Donald Trump și Hillary Clinton s-au confruntat de trei ori în timpul campaniei electorale. Toate sondajele de atunci arătau că Hillary câștigase de fiecare dată, la mare distanță în fața lui Trump. Așa cum, pe bună dreptate, sondajele de după confruntarea Harris-Trump evidențiau victoria Kamalei. Dar în 2016, Trump a câștigat alegerile. America nu era pregătită pentru un președinte femeie. În 1984, Walter Mondale a făcut echipă cu Geraldine Ferraro în ,,tichetul’’ democrat. Era prima femeie care candida la postul de vicepreședinte din partea unui mare partid. N-a mers. Ronald Reagan a câștigat al doilea mandat. A funcționat însă în 2020 cu Kamala Harris, după 36 de ani. Oare, la opt ani distanță de confruntarea Trump-Clinton, America ar accepta un președinte femeie? Nu cred că mentalitatea americanului de rând s-ar fi schimbat radical. L-a ajutat însă Trump căruia îi lipsește prospețimea din 2016, s-au altfel spus, a păstrat-o pe cea din zona negativă a caracterului său. Dacă nu se redresează, America îl va penaliza, cu riscul de a nu ține cont de ,,arheologia politică’’ ce demonstrează că societatea n-ar fi pregătită să trimită o femeie la Casa Albă.
Kamala, protejata presei americane, dar și foarte bună ... actriță
În cele două luni de la lansarea candidaturii sale, Kamala Harris a fost în mod constant protejata presei americane. Momentul de vârf al acestei stări de lucruri a fost confruntarea cu Trump pe care a câștigat-o prin claritatea mesajelor transmise, dar și cu concursul moderatorilor. De la Hillary Clinton, a învățat că pregătirea minuțioasă a dezbaterii ,,în doi’’ - jocul de scenă, replicile rapide și surprinzătoare, limbajul corpului, repetiția cu un actor improvizat în rolul adversarului - contează la fel de mult ca programul său electoral. Astfel, l-a depășit pe fostul președinte chiar și acolo unde pornea cu handicap.
Bătălia a fost câștigată, dar războiul continuă. Percepția marelui public poate fi înfluențată de factori din sfera emoționalului - cum a fost confruntarea de la Philadelphia privită de americani din fața televizorului - dar campania în ansamblu, cu accentele ei locale, cântărește mai greu în mintea celui care votează și asigură succesul final al unui candidat. În rândurile de mai jos mă voi abține de la comentarii privind evenimentul din 10 septembrie - a fost analizat pe toate părțile de prea multă lume - și voi încerca să evidențiez o serie de plusuri și minusuri ale proiectului politic din arsenalul de campanie al Kamalei Harris care, cred eu, se vor dovedi hotărâtoare în momentul votului.
Să dăm timpul înapoi cu două luni…
Cine a urmărit cu atenție Convenția Partidului Democrat din august a observat că exista un cuvânt de ordine generic inclus în discursul vorbitorilor pe lângă sloganurile cu care ne-au obișnuit asemenea evenimente. Acest cuvânt a fost ,,bucurie’’ asociat binențeles Kamalei Harris și reluat de aceasta în intervențiile sale ulterioare Convenției. Era vorba de o componentă a strategiei de partid, inclusă în discursurile vedetelor democrate de la Oprah Winfrey la Bill Clinton. ,,Atitudinea veselă’’ a echpei Harris-Walz a fost și este rezultatul unui calcul politico-electoral care evidențiază contrastul cu cinismul lui Trump, pornind de la ideea că americanii preferă mesajele optimiste, promițătoare, care transmit încredere. Dar cu un surâs nu se face primăvară … prezidențială, chiar dacă de partea cealaltă a fileului este veșnic amenințătorul Trump, iar în spate, ca punct de reper antitetic, seriosul Biden cu ansamblul său de probleme.
(Va urma)
